Durerea de genunchi si neputinta Doinei

 Am lucrat cu Doina pe o durere la nivelul picioarelor, in special in zona genunchilor. Desi nu avea mai mult de 35 de ani, cam o data pe luna, apareau aceste dureri la nivelul genunchilor, " ca si cum ceva imi strange genunchii, ca si cum ar fi zdrobiti!". Durerile ei nu aveau nici o cauza medicală concreta (dupa mai multe investigații doctorii ii spuseseră ca totul e in regula cu genunchii ei); Mi-a spus, ca durerile astea aparusera de vreo 2 ani, de cand devenise mama unui baietel, renuntase la serviciul său si decisese sa ramana acasa cu copilul pentru a se dedica cresterii lui.

 

 Mergand direct pe durerea pe care o resimtea, a accesat un moment cheie dintr-o viata anterioara: era o fetita de aproximativ 12 ani, care, nefiind atenta, a alunecat din trasura in care mergea împreună cu părinții si fratele său mai mic si roțile carutei au trecut peste picioarele ei, zdrobindu-le complet in zona genunchilor.

 

 Tot restul vietii sale a trebuit sa fie ingrijita de altii, sa depindă de parintii ei, iar apoi sa depindă de fratele ei (care a luat-o cu el si a ingrijit-o).

 În aceea viață, s-a concentrat pe cartile pe care le iubea atat de mult si, învățând cum sa prepare "leacuri" pentru diverse afectiuni, a alinat suferinta multor oameni.

 

 Desi simtea o alinare in ajutorul pe care il acorda oamenilor, sentimentul de neputință si cel de vina că este o povara pentru familia sa, nu au părăsit-o toata viata si le-a luat cu ea in momentul morții.

 

 Vindecarea in spatiul de lumina i-a adus intelegerea faptului ca viata ei fusese astfel aleasa (inclusiv accidentul fusese planificat) incat sa se poata concentra pe învățare si, astfel, sa poata ajuta toți acei oameni.

 

 De asemenea, ghidul i-a permis accesarea informației cu privire la faptul ca fratele sau din aceea viață, era fiul sau din viața actuală.

 

 Odata înțeleasă misiunea vietii aceleia, sentimentele de vina si neputință s-au estompat fiind inlocuite cu sentimente de intelegere si bucurie (ca a reușit sa ajute atatia oameni).

 

 Când am discutat despre viata pe care tocmai o accesase, imediat dupa regresie, mi-a spus ca abia acum intelege de ce de fiecare data când se gandea la decizia ei de a renunta la serviciu pentru a-si dedica următorii ani cresterii fiului sau, aparea gândul ca e inutilă dacă nu se intretine singură, desi, in același timp, era convinsă ca se afla pe calea corectă.

 

 La ceva timp, cand am vorbit cu Doina, mi-a spus, cu bucurie, că durerile de picioare nu mai apăruseră!

 

 Cu multă iubire,

 Cristina